de Bogdan Apostol | 31 august 2008 - 15:07 - in Locuri

Cand mi-am achizitionat primul aparat de fotografiat – acum vreo 4 ani – visam ca voi face foarte multe fotografii in natura. Credeam ca voi gasi timp sa merg anume pentru a fotografia si ca alte activitati vor fi complementare pasiunii. Mi-am cautat un aparat cu “zum” mare pentru ca m-ar fi ajutat mult sa imi indeplinesc visele: sa fotografiez animale in natura. Am facut chiar si incercari de birdwatching, pasarile fiind mai accesibile in salbaticie. Mai apoi am inteles si crudul adevar: daca nu te dedici acestei pasiuni si nu investesti timp, energie si bani, doar ocazional vei fotografia la un nivel profesionist, de cele mai multe ori fotografiile fiind mediocre.

Si am mai descoperit ceva: chiar daca nu vei face din birdwatching telul tau in fotografie, poti aborda acest gen intr-un mod deosebit, incercand ipostaze mai putin uzuale. Mai jos am surprins un Alunar (Nucifraga caryocatactes) cunoscut si sub denumirea gaita de munte. Este o pasare sedentara ce poate fi intalnita tot timpul anului. Fotografia este facuta in Retezat (Rausor), intr-o zona cu foarte multi molizi doborati de furtuni, printre trunchiurile carora banuiesc ca isi avea cuibul.

Photography Art Blogs - Blog Catalog Blog Directory