Weekendul trecut a fost plin de evenimente. Sambata eram pregatiti sa mergem la Muzeul Taranului Roman si consideram suficient acest pelerinaj pentru un eveniment de sfarsit de saptamana. Pe drum am descoperit avantajul sa asculti postul national de radio: afli o multime de lucruri de care altfel nu vei sti niciodata ca s-au intamplat. Asa si noi – in timp ce chinuiam martoaga intr-un loc ingust de parcare, tocmai auzeam ca Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” organizeaza Targul Eco. Perfect ne-am zis, dupa ce mergem la cruci, dam o fuga si la Muzeul Satului, e la doi pasi.
Si iata-ne sambata dupa-amiaza la coada care am senzatia ca se formeaza mereu la intrarea principala in muzeu. N-am mai vizitat muzeul de pe la 10 ani si asta nu pentru ca nu mi-ar placea. Nu. Am multe rude in provincie si inainte de ‘89 toata lumea vedea Bucurestiul ca pe ultima frontiera in Romania. Sa mergi la Bucuresti era oarecum ca la bai: se gaseau o multime de chestii indisponibile in provincie, orasul era plin de celebritati si mai erau muzeele.Te intorceai la activitatile zilnice satisfacut, si nu doar sufleteste. Iata-ma deci acompaniind fiecare unchi, matusa, var, verisoara si tot asa, pe la toate muzeele din oras. Nu chiar la toate, rudele mele nu se inghesuiau la muzeele de arta, de exemplu, insa la Antipa am fost de cel putin 10 ori. La fel si cu Muzeul Satului. In copilarie il vedeam aproape in fiecare vara si dupa revolutie, cand Bucurestiul nu mai era locul de pelerinaj al rudelor mele, am renuntat sa-l mai frecventez.
N-am simtit mari emotii cu ocazia revederii dupa 20 de ani. Am regasit aceeasi aglomeratie ca si pe vremuri. Semn bun imi zic, lumea inca mai are deschidere catre cultura si traditii si asta ma bucura nespus. Dar socoteala de la intrarea pe poarta muzeului nu se potriveste in totalitate cu cea de la iesire. Pe langa cei 15 producatori – comercianti de alimente eco, diversi mestesugari isi prezentau operele: icoane, oua incondeiate, masti, ceramica pictata. Insa evident atractia era reprezentata de alimente: miere, sucuri naturale, specialitati pe baza de lapte, produse de panificatie, chiar si un stand cu preparate din carne de melc unde era aglomerat bine. Coada organizata, insa, am vazut intr-un singur loc: la mezeluri. Ca si inainte de ‘89 la alimentara si aici aceleasi tipologii de personaje: cei care formau cuminti si resemnati coada, pe 3 randuri, si cei care incercau tot felul de tertipuri pentru a se baga in fata. De unde si scandalul, deh, coada fara scandal nu se poate. Interesant ca pe rulota unde se vindeau mezeluri traditionale, scria cu litere de-o schioapa: non bio.
Impresia finala a fost ca lumea nu vine neaparat pentru cultura si traditii si nici pentru ca nu a mai mancat de mult branza de bivolita sau pateu de melc. Cred ca vine mai degraba cu speranta ca la astfel de targuri mai poti gasi vreun chilipir…
This entry was posted on luni, 15 septembrie 2008 at 12:17 and is filed under Evenimente. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
