de Bogdan Apostol | 27 septembrie 2008 - 5:01 pm - in Poezie
Iată pulsul ierbii
pustiul din noi
din cuvinte.
Ecoul lor ne devoră
şi ne alungă
ca pe căţeii pământului.
Ropotul ploii
ne conduce
pe marile bulevarde
lumina caducă
ce conferă lucrurilor
rigoare.
Te-am dibuit printre trestii
călător în travesti – vânt.
In faţa noastră
infinitul deschis
ca o aripă
de pasăre
plâns.
Aurel Ivan, volum Arlechin de iarba
Nota: Cu aceasta poezie inauguram o noua categorie pe blog.
This entry was posted on sâmbătă, 27 septembrie 2008 at 17:01 and is filed under Poezie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
peste frunze, cerul e gri. iar ploaia nu îmbie amurgul. mai stau un ceas, sau poate două. să prind şoaptele copacilor, sau aiurea, vreun glas de cocor rătăcit de cârd, să-mi povestească vreo legendă de la tropice. peste frunze, cerul e gri. iar vântul tace…tace a înserare. şi a infinit.
excelenta!