Speranţe râvnite sparte-n miez de râu
mai caută-mi toamnă
adăpost în seminţe,
mi-alungi cântăreţii
ca pe aştrii pribegi
şi râvna ierbii ce va să vie.
Vânt păstorind
peste ape păstor,
mireasmă târzie
de-ambrozie-amară,
lacrima ploii
topeascăse-n zid,
drumul lumină
steaua polară…
Vămile-n cer
umbra mi-o-nchid
dorului dor – aerul doare.
Aurel Ivan, volum Arlechin de iarba
This entry was posted on luni, 29 septembrie 2008 at 23:15 and is filed under Poezie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
…şi apele curg, alene, spre amurg. de dor şi de vis străine năluci, poartă cu ele, miresme de toamnă. îmi număr anii în anotimpuri, iar clipele-n frunze. mi-e dor de zenitul pierdut astă-noapte…mai vii cu al tău hotar nemărginit de patimi? sau aerul doare? să te mai aştept o vreme? să plec?