Dacă mă gândesc două secunde, simt şi acum frigul care mi-a îngheţat oasele în acea noapte. Simt plămânii care aveau nevoie de aer, indiferenţi la dorinţa mea de a nu mă mişca deloc. Mâinile amorţite pe corpul aparatului, gripul prietenului B.A. zgâriat, metroul pierdut…
Fotografia aceasta a fost a patra sau a cincea încercare, cu dublă expunere de 30 de secunde, fără trepied, cu aparatul fixat pe rama balconului etajului doi al Turnului Eiffel. Nu-mi explic nici acum claritatea ei, pentru că poziţia mea de staţie înregistra o uşoară mişcare provocată de vânt. Poate că totul se datorează dublei expuneri…
Si je pense deux secondes, je me rappelle le froid qui a gélé mes os cette nuit-là. Je sens mes poumons qui avaient besoin d’air et qui restaient indifférents à mon désir de ne pas bouger. Mes mains engourdies sur l’appareil photo, le grip écorché de mon ami B. A., le métro perdu… Cette photo a été le quatrième ou le cinquième essai à une double exposition de trente secondes, sans trépied, avec l’appareil fixé dans le balcon de la Tour Eiffel, au deuxième étage. Je ne m’explique ni à ce moment-ci sa clarté, parce que la Tour enregistrait un léger mouvement provoqué par le vent. Il est possible que tout soit l’appanage de la double exposition. (Traduction réalisée par Adina Mireanu)

