Albia Tazlăului, loc de joacă acum 20 de ani. Când nu se revărsa, aşa cum a făcut-o în 1991 şi a măturat totul în cale, Tazlăul era paradisul răchitelor, unde copiii îşi găseau ascunziş în jocuri de mult uitate. Acum locul de joacă e la oraş, în casă, în faţa calculatorului. Uneori copilul mai ajunge şi la tară, la bunici, în locul ăla plictisitor unde nu ai calculator, internet sau toate cele n posturi tv cu muzică. Lăsat peste vară la ţară, când părinţii fug să-şi cheltuie agoniseala undeva prin Istanbul, copilul descoperă, mirat, o alta lume.
This entry was posted on miercuri, 19 noiembrie 2008 at 0:31 and is filed under Fototeca. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
As da viata de acum, pe o viata care sa o traiesc la tara, sa am o copilarie frumoasa.
Zidurile ne omoara, masinile ne imping, praful ne distruge plamanii, totul este urat in BUCURESTI, vreau la tara.
Multam de vizita!
In urma cu vreo doi, din albia asta prapadita a iesit un monstru de ape care a inghitit un satean din Helegiu. Omul statea in statie… Monstrului nu i-a pasat si, pe deasupra, a mai daramat si podul de intrare in sat (soseaua Onesti-Bacau). Totusi, inca mai tin minte cum ma balaceam in burta monstrului atunci cand eram pici.
Da, ispravi de astea a facut multe, din pacate… Eu am vazut urmele lasate in 2005 si am auzit de ceea ce a fost in 1991. Ai un partener bun in Dan pentru a depana ambele soiuri de amintiri.