Azi ne vom gândi, fie şi pentru o clipă, că e ziua care ne aparţine: ziua votului! La ţară această zi e o sărbătoare: cu mic, cu mare, săraci si bogaţi, toţi îşi pun straiele cele bune şi ies la bulevard , la şcoală sau la căminul cultural, după caz, pentru a-şi lăsa amprenta pe o foaie de hârtie. Cât e cu adevărat voinţa votantului şi căt reprezintă manipulare de ultim moment, nu se ştie niciodată.

Însă cu siguranţă o astfel de zi rămâne în conştiinţa colectivă a micii comunităţi rurale, ca fiind ziua în care nu s-a întâmplat nimic: Ion a lu’ Julei s-ambătat de bucurie şi-a dormit în şanţ, Gherghina lu’ Maria lu’ Borcan iar a bârfit-o la tot satul pe Floarea lu’ Bulandrău, că i-a luat bărbatul acu’ 40 de ani, fraţii Mâjgă s-au bătut chiar în faţă la primărie, lângă statuia eroului necunoscut, dom’ primar a dat de băut la toţi sătenii care au votat cu cine trebuie iar Ştefan a lu’ Cozonac l-a înjurat în gura mare de mamă (fie-i ţărâna uşoară!), de-au fugit toţi ciutanii, speriaţi, prin curţi; părintele a venit la vot cu noul merţădes, puţintel cam vesel, de era să dea peste Mioara lu’ Dobă; secretara de la primărie (aia cu bicicleta roşie) iar i-a făcut avansuri lu’ Mirel a lu’ Frecăţel – poştaşul, iar Ghită a lu’ Ţapu şi-a etalat ambele cuceriri (Jana lu’ Tulujică şi Rusandra lu’ Cociorbă), mândru nevoie mare-n căruţa lui 4×4.

A fost o zi mare! O sa iasă cine trebuie, iar dacă – Doamne fereşte – nu, nu-i bai, se uită la un rachiu şi cetăţenii vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe!