Friedrich von Bömches (n. 1916), sas din Braşov, pictor de meserie şi armurier, dar şi fotograf de ocazie. Sergent al armatei române fiind, participant în campaniile de pe Frontul de Est cu un grup de cercetare regimentar, pe direcţia Stalingrad şi retur, în anii 1942-1943, a realizat chiar din linia întâi o serie de fotografii care, nefiind supuse cenzurii oficiale, redau drama frontului aşa cum este ea, cu deportări, prizonieri, mitraliere în poziţie de tragere, copii flămânzi asaltând bucătăriile rulante, tunuri împotmolite în noroaiele Rusiei, parastase şi slujbe de pomenire pentru camarazii căzuţi în misiune, dar şi chefuri de pomină, ofiţereşti, în aşteptarea unei morţi eroice care poate veni în fiece clipă. Fotoreporterul de ocazie Friedrich von Bömches, deportat pentru o vreme, la finele războiului, în URSS, ca mulţi dintre etnicii germani din România cucerită, de altfel, ne-a fost semnalat de colonelul Cornel Carp, şeful Arhivelor Militare din Piteşti, pe la începutul anilor 2000, şi l-am inclus, pe unul din locurile de onoare, în Istoria presei militare, la subcapitolul Fotoreporteri de front.

Fotocopii Expozitia Arhivelor Militare Piteşti.

Că arta se poate face şi din rahat, s-a demonstrat de multe ori până acum. Estetica urâtului nu este un curent modern, nici progresist. De la clasicul Fleurs du mal până la poeziile autohtonului Arghezi, de la flori de mucegai la muşuroaie şi puroi, artiştii au dorit să arate frumosul acolo unde majoritatea nu îl vede. Umanitatea reiese şi din cele mai înnegurate colţuri. Aşa ne vrăjeşte şi ne şochează, în acelaşi timp, Jan Saudek cu, deja clasicele, fotografii din locurile cele mai uitate de Dumnezeu. Şi a arătat că se poate face artă şi cu prostituate şi incestuoşi. Pentru a arăta lumina de la capătul tunelului, nu este nevoie decât de un ochi versat de fotograf şi de înţelegere a subiectului.

Foto: www.saudek.com

Version en français

.

Plecase cu aparatul de pozat la umăr, să exerseze, chipurile. Avea nevoie de o evadare, avea nevoie să uite de zilele care treceau aproape la fel. Deşi spera la un cadru bun, nu avea ceva foarte clar in minte. Era un fel de a te lăsa în voia sorţii.

Fotografia înseamnă destin. Fiecare fotografie îşi aşteaptă momentul care o va face să se nască, fiecare fotografie cu obiectivul ei, cu degetul care va apăsa pe declanşator, cu parametrii ei. Unele se nasc fericite şi trăiesc o veşnicie, admirate, înşurubate adânc în retina privitorilor… altele, din contră. Sunt ca şi oamenii… pe care fotografiile îi aşteaptă să le dea naştere, ele existând deja, dar sub alte forme.

.

Nu era un artist, cel puţin nu recunoscut, dar a simţit mereu nevoia de a crea. Astfel, neavând niciun talent, nicio aplecare către vreuna dintre artele clasice, s-a gândit la fotografie. I se părea mai simplu să vadă lumina, să încadreze şi să tragă. Apoi, după câteva exerciţii, reuşea involuntar să vadă aşa cum nu o mai văzuse până atunci, să se bucure de un apus şi de acea lumină difuză, să observe claritatea dimineţilor şi nuanţele culorilor provocate de primele raze ale soarelui. Uneori credea că toate acestea sunt de ajuns, deşi în sinea lui recunoştea că fenomenul este mai complex, că o fotografie bună, ca să prindă cu adevărat viaţă, are nevoie de mai mult, aşa cum unui text nu-i sunt suficiente o mână care ţine un creion şi o coală albă.
În fine, am putea să-l considerăm un posesor de aparat, poate un fotograf de mâna a doua cu pretenţii, mai ales că timpul pe care îl dedica fotografierii propriu zise era nesemnificativ. Petrecea mai mult timp citind tot felul de cărţi, mai noi sau mai vechi, decât practicând. Uneori, accesa forumuri specializate, unde toţi îşi dădeau cu părerea. Privea mii de fotografii, rămânând uneori mut de admiraţie în faţa vreuneia sau neînţelegând în niciun fel de ce altele erau atât de lăudate, fotografii care lui i se păreau de-a dreptul banale…

.

A redescoperit într-o după-amiază parcul Herăstrău şi i s-a părut un colţ de rai. Şi-a dat seama că nu a mai privit de mult o floare, că nu i s-a mai permis să evadeze din cotidian de-o veşnicie. A fost, pentru câteva ceasuri, rupt dintr-un Bucureşti agasant, sufocant, aglomerat. S-a simţit turist în propriul oraş, în parcul unde nu mai călcase de ani buni.

Il était parti son appareil photo à l’épaule, à exercer, dit-on.
Le photographe avait besoin d’une évasion, il voulait oublier les journées qui passaient presque de la même manière. Bien qu’il eût espéré à un bon cadre, il ne pensait pas à quelque chose de clair. Il s’abandonnait à la fortune..

La photo signifie destin. Chaque photo attend le moment de sa naissance/ création, chacune cache en elle un objectif et un doigt qui déclenche. Les unes naissent heureuses et vivent dans l’éternité, admirées, et … enfoncées profondément dans la rétine…les autres, au contraire. Elles sont telles les hommes….les hommes que les photos attendent à leur donner naissance, elles existant déjà mais sous d’autres formes.

Il n’était pas un artiste, au moins pas un reconnu, mais il a toujours ressenti le besoin de créer. N’ayant aucun talent, aucune disposition pour des arts tels la peinture, la poésie, la musique etc, il a choisi la photographie. Il lui semblait plus simple de voir la lumière, d’encadrer et de déclencher. Ensuite, après quelques exercices, il réussissait involontairement à voir un rayon tel qu’il n’avait plus vu jusqu’à ce moment-là, un cadre, à jouir d’un coucher de soleil et d’une lumière diffuse, à saisir la transparence des matinées et les nuances des couleurs nées du réveil du soleil. Parfois il croyait que c’était suffisant, bien qu’il sût que le phénomène était plus complexe, qu’une photo réussie demande plus. Tel un texte qui n’a pas besoin seulement d’une main qui tient un crayon et une feuille de papier.
Enfin, on pourrait le considérer un possesseur d’appareil ou peut-être un photographe quelconque bouffi d’orgueil, surtout que le temps affecté à la prise de photo était court et très court.
Il passait son temps en lisant toutes sortes de livres plus neufs ou plus anciens au détriment de la pratique. Souvent il accessait des forums spécialisés, ou chacun donnait son avis. Il regardait des milliers de photographies, en restant muet d’admiration devant quelques-unes et ne comprenant pas pourquoi d’autres, tout à fait communes, étaient si louées…

Un après-midi il a redécouvert le parc Herastrau..C’était un coin d’Eden. Il s’est rendu compte qu’il n’avait plus regardé depuis si longtemps une fleur, qu’il ne s’était plus évadé du quotidien …Il a été, pour quelques moments, détaché d’un Bucarest agaçant, étouffant, surpeuplé. Il s’est senti touriste dans sa ville, dans le parc qu’il n’avait plus vu d’un bon nombre d’années. (Traduction réalisée par Adina Mireanu)

Îţi spun că m-am născut să mor împuşcat,
Dar nu ca un maidanez, prins în zgardă;
Viaţa mea-i un fir de argint, fermecat,
Pus de mama sub sân, să nu-l piardă.

Într-o zi, ştiu, or să-mi cadă pe creştet rafale,
Gloanţe vii îmi vor muşca inima
Şi armate de zei, triumfale,
Un ultim onor îmi vor da.

Tu, în schimb, numai tu, stea nebună,
Din adâncul cerului tău resemnat
Vei zâmbi,-n loc să plângi, şi-ntr-o lună,
Vei luci pe un alt epolet de soldat.

De aceea-ţi scriu atât de-ncrâncenat, frumuseţe,
Deşi ştiu că eşti cel mai mare păcat
Şi-n sinea mea ce n-aş da să-mi îngheţe
Cerneala, ca versul meu să se nască uscat.

Bucureşti, 7 martie 2008

I was born to die shot
(In versiunea lui George ANCA)

I tell you I was born to die shot,
But not as a cur, chaught in dog collar;
My life is a charmed thread of silver,
By mother put under breast, to don’t lose it.

One day, I know, on my crown will fall bursts,
Living bullets will bite my heart,
And armies of gods in triumph
An ultimate salute will give me.

You, in exchange, only you, mad star,
From depth of your resigned sky
Will smile, instead to cry, and in a month,
You’shine on other soldier epaulet.

That’s why so shuddered I write to you, beauty,
Even I know it is the biggest sin
And, in my self, I wish my ink to froze
So that my verse be born dry.