de Bogdan Apostol | 24 decembrie 2008 - 19:05 - in Editorial

Sigur că vine!

Chiar dacă am fost sau nu cuminţi, în seara asta Moşu’ va trece pe la fiecare! Indiferent că va intra pe uşă sau pe tradiţionalul horn, nimeni nu scapă. Şi ştiţi de ce? Pentru că în fiecare an, de Crăciun, copilul din noi deschide uşa sufletului – acolo unde stă ascuns – şi ne reaminteşte că am fost cândva copii, că am aşteptat cu sufletul la gură, un an întreg, acest moment. Şi că am fost fericiţi când Moşu’ a trecut şi pe la noi, chiar dacă era un părinte, un frate mai mare sau o rudă mai îndepartată.

Ce învăţăm din asta? Să nu uităm să aducem o mică bucurie celor dragi, în noaptea de Ajun! Asta nu înseamna ca Moşu’ nu exista! Doar că nu are timp să treacă pe la fiecare!

mosu

Dragilor, vă dorim Sărbători fericite şi un Nou An mai bun!

- echipa -

de Dan Mireanu | 19 decembrie 2008 - 1:03 - in Editorial

Mi se pare mie sau oamenii comunică din ce în ce mai puţin în secolul XXI? Pentru că, sincer, mie mi se întâmplă acest lucru. Paradoxal, în era în care până şi copilul de la grădiniţă are un telefon mobil, când există internet unde vrei şi unde nu vrei, când cu o mică forţare poţi să apari la televizor să te vadă toată lumea, (fie că urmăreşti o cameră video pe stradă sau eşti invitat într-o emisiune), în epoca comunicaţiilor, comunicarea se stinge încet, încet. Ne rezumăm la conversaţii telefonice banale care substituie rapid o întâlnire şi ţin de dor. Adică acele conversaţii de genul: Salut, nu ne-am mai auzit de mult! (nici nu se mai pune problema de întâlnire). Sau: Ce faci, nu ai mai dat niciun semn de viaţă! (adică un telefon sau un mail). Şi, majoritatea discuţiilor se termină cu vorbim!

citeste tot articolul »

de Bogdan Apostol | 17 decembrie 2008 - 0:28 - in Editorial

Nu sunt prea multe de spus. Mai degrabă de gândit. Am văzut zilele astea cele două filme Zeitgeist. Da, o să spui că sunt expirat, că am luat-o pe ulei, că mai am puţin şi mă înrolez în vreo sectă, că nu trebuie să cred tot ce văd/aud, sau mai ştiu eu ce. S-ar putea să fiu toate astea la un loc şi s-ar putea să ai dreptate. Însă e puţin probabil. Ceea ce mă face să scriu rândurile astea este sentimentul că pe undeva lucrurile nu sunt chiar ceea ce par a fi. Că ar trebui să vedem puţin şi dincolo de copaci, mai în adâncul pădurii. Că ar trebui să trecem prin filtrul gândirii ceea ce ne înconjoară şi să încercăm să ne facem o opinie despre lucrurile din viaţa noastră pe o bază mai raţională şi mai critică. Poate ar trebui să ne informăm mai mult, să “tăiem 50% din ce auzim, iar pentru restul să ne mai gândim dacă să credem sau nu” – după cum spunea cineva.

Poate ar trebui să acordăm mai multă atenţie viitorului.

fetita-cu-balon_21
de Dan Mireanu | 12 decembrie 2008 - 0:21 - in Evenimente

Ocupaţi mai tot timpul cu serviciul şi cu orele nesfârşite petrecute în trafic, uităm adesea de lucrurile mărunte din viaţa noastră, care ne-ar putea ferici un ceas de după-amiază.

Suntem obosiţi, profităm de timpul liber ca să dormim sau să vedem un film cules la întâmplare de pe vreun site cu mare nevoie de publicitate. Uneori citim câteva rânduri în mare grabă, încercăm să oprim timpul, a cărui rapiditate ne face pe zi ce trece tot mai nerăbdători şi mai agresivi, să facem cât mai multe lucruri şi ne supărăm că nu putem lungi weekendurile care zboară unul după altul precum secundele. În fine, ce s-o mai lungesc, până la urmă, toate cele descrise se întâmplă cu certitudine celor apropiaţi şi, desigur, mie. Nu pot însă generaliza sau m-aş feri s-o fac. Iată că, la un final de weekend, am călcat toate aceste obişnuinţe şi am ieşit în grup la un alt gen de distracţie despre care aproape şi uitasem că există pe acest pământ: la un concert. Este vorba despre trupa Gotan Project, aflată pentru a doua oară în România, care a susţinut reprezentaţia la Sala Palatului, pe 27 noiembrie în cadrul festivalului internaţional intitulat “Viaţa e frumoasă”, organizat de Teatrul de Opereta Ion Dacian din Bucureşti.

citeste tot articolul »

de Bogdan Apostol | 10 decembrie 2008 - 3:50 - in Evenimente

Pentru că Dan a descris deja evenimentul de la care tocmai ne-am întors, îmi revine sarcina – plăcută de altfel – de a vă prezenta a VIII-a ediţie a decernării Premiilor TV Mania, prin intermediul aparatului foto. Nu e cazul să credeţi că am alergat de la o vedetă la alta pentru a suprinde o ipostază anume, sunt alţii plătiţi pentru asta şi o fac mai bine decât mine. Scopul nostru a fost de a urmări un spectacol excelent, la invitaţia echipei Ringier – mulţumiri Dragoş, Andreea, Ioana, Andra! – şi în măsura în care nu deranjăm, să surprindem şi câteva imagini care să vă introducă în atmosfera evenimentului. Fiind a IV-a ediţie la care suntem prezenţi, ni s-a confirmat, ca de fiecare dată, sentimentul muncii bine făcute, cu mult suflet şi dedicată invitaţilor. Felicitări şi La Mulţi Ani!

Dar să lăsăm imaginile să “vorbească”.

citeste tot articolul »

Photography Art Blogs - Blog Catalog Blog Directory