Ocupaţi mai tot timpul cu serviciul şi cu orele nesfârşite petrecute în trafic, uităm adesea de lucrurile mărunte din viaţa noastră, care ne-ar putea ferici un ceas de după-amiază.
Suntem obosiţi, profităm de timpul liber ca să dormim sau să vedem un film cules la întâmplare de pe vreun site cu mare nevoie de publicitate. Uneori citim câteva rânduri în mare grabă, încercăm să oprim timpul, a cărui rapiditate ne face pe zi ce trece tot mai nerăbdători şi mai agresivi, să facem cât mai multe lucruri şi ne supărăm că nu putem lungi weekendurile care zboară unul după altul precum secundele. În fine, ce s-o mai lungesc, până la urmă, toate cele descrise se întâmplă cu certitudine celor apropiaţi şi, desigur, mie. Nu pot însă generaliza sau m-aş feri s-o fac. Iată că, la un final de weekend, am călcat toate aceste obişnuinţe şi am ieşit în grup la un alt gen de distracţie despre care aproape şi uitasem că există pe acest pământ: la un concert. Este vorba despre trupa Gotan Project, aflată pentru a doua oară în România, care a susţinut reprezentaţia la Sala Palatului, pe 27 noiembrie în cadrul festivalului internaţional intitulat “Viaţa e frumoasă”, organizat de Teatrul de Opereta Ion Dacian din Bucureşti.
Nu mi-am propus să scriu despre muzica acestei formaţii, deşi amestecul oarecum ciudat de tango, jazz, muzică clasică şi electronică te pune pe jar, la unele piese. Nici despre coregrafie, pentru că fanii cunosc stilul lor original de a se prezenta la scenă deschisă. Aş vrea însă să scriu două rânduri despre cei la fel ca mine, din sală, pe care i-am văzut deodată fericiţi, care făceau cu mâna formaţiei, care pentru două ore au uitat că poate de dimineaţă şi-au înjurat colegii de trafic sau de serviciu, că viaţa lor este la fel în fiecare zi, minut, secundă, că salariul nu este foarte mare, că în lume se tot anunţă o mare criză care începe să-şi facă efectele şi la noi, că au fost alegeri etc, etc. Efectul artei, mi-am spus, văzând atâţia oameni la un loc, de diferite vârste, fericiţi. Arta care ne face cu adevărat mai buni, chiar şi pentru câteva secunde. Efectul sălii, de asemenea, pentru că fiecare dintre noi ascultăm muzica acasă, dar niciodată aproape nu aplaudăm, nu zâmbim, nu lăsăm sunetele să intre în fiecare fibră, celulă. Sala, în schimb, are ceva contagios, are o tensiune plăcută care pluteşte în aer, sala vibrează la sunetul muzicii, iară noi suntem parte din sală în momentul spectacolului. Nu ştiu cât au durat aceste două efecte, cel al artei şi contagiunea sălii, dar ce pot să spun este că m-am simţit bine printre semenii mei mai calmi, mai zâmbitori, care-şi scoteau maşinile mai încet din parcare, fără claxoane inutile şi înjurături.
GOTAN PROJECT – Santa Maria (Del Buen Ayre)
This entry was posted on vineri, 12 decembrie 2008 at 0:21 and is filed under Evenimente. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
