În fiecare an, în apropierea Crăciunului, suntem asaltaţi cu două discursuri: unul descriptiv, ce ne prezintă bucuria românului când măcelăreşte animalul şi unul acuzator, prin care acest obicei este înfierat, stigmatizat, cât pe ce să fie scos în afara legii.
Copil fiind, ori de câte ori eram la bunici, am asistat la acest obicei. Fie că era Ghiţă, Margareta sau, ultimul, Clinton, porcul era parte din familia bunicilor mei, timp de aproape un an. Nu plecau nicăieri din ogradă fără să se asigure că porcul are tot ce îi trebuie. În iernile geroase îi făceau culcuş din paie, dacă dădea semne de slăbiciune automat apărea veterinarul. Se crea o legatură atât de puternică încât bunicul meu nu participa niciodata la sacrificiu – îi era mila. La început îmi era frica: auzeam ţipetele şi nu prea înţelegeam ce se întâmplâ. Mai apoi – adolescent – mi se părea o provocare să particip, era o acţiune bărbătească. Ultima oara am facut-o pentru a-mi aduce aminte de copilărie.
This entry was posted on miercuri, 28 ianuarie 2009 at 1:25 and is filed under Fototeca. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
In ziua de astazi nici nu mai stii ce sa mai crezi. Educatia le face si le desface pe toate. In copilarie, taierea porcului de Craciun era un eveniment cat se poate de firesc. Nici nu se punea problema, la tara, de a fi un lucru rau, animalic, crud, lipsit de mila etc. Era ca si cum ai face cozonaci de Pasti. Nu-mi facea placere momentul cand animalul murea, trebuie sa recunosc, dar nici nu ma marca, nu ma oripila, nu-mi trezea vreun sentiment negativ, asa cum nu-mi trezeau nici cozonacii. Menirea porcului din curtea noastra era foarte clar stabilita. Acum lucrurile s/au mai schimbat… De asta spun ca educatia le face si le desface pe toate.
Eu, recunosc, sunt cat se poate de apropiat de formula poetului: “Mananc si plang. Mananc”…
Poza aia e oribila… (imaginea, nu din vina realizatorului!) Brrr….
Florin, stii cum e, daca am vedea prin cate ipostaze trec bucatele noastre, ne-ar pieri poftele
Fotografia este, intr-adevar, cutrenuratoare. Totusi, daca stam stramb si judecam drept, un cotor de mar ar trebui sa ni se para la fel de impresionant. Dar nu ni se pare… A. T. are dreptate: educatia, bat-o vina!