Comentarii la: Kevin Carter, lupta dintre om şi fotograf

De către: Laura

Laura — Wed, 02 Jun 2010 15:40:54 +0000

Pt. anka: “mai putea intalni 10 cazuri identice?” Nu ma innebuni, asta este intr-adevar o scuza, nu ajut amaratul ala de copil de nu se mai poate tari prin tarana, ce ma fac daca mai trebuie sa ajut pe urma pe inca unul. …Adevarul este ca doar un om fara inima ar fi putut lasa un copilas in halul in care fotograful asta l-a lasat, cu vulturi sau fara. Ce ar fi trebuit sa faca? Sa ia copilul in brate si sa-l duca in tabara spre care bietul copil incerca sa ajunga. O astfel de idee ar fi venit unui om care are inima. Nu trebuia sa se sinucida, doar sa ajute. Pe urma degeaba si-a bagat gazul de esapament in plaman, raul a fost produs deja.

De către: Dramă pe hârtie « Not just words

Dramă pe hârtie « Not just words — Fri, 07 May 2010 20:58:49 +0000

[...] moarte e asteptata de un vultur. Aceste imagini ingrozitoare l-au afectat foarte mult pe fotograful Kevin Carter. Fotograful a reusit sa imortalizeze in sudul Sudanului imaginea care i-a adus premiul Pulizer, [...]

De către: psyke

psyke — Wed, 07 Apr 2010 21:47:57 +0000

Doamne fereste cum de un fotograf nu a putut sa intervina, ma intreb cum statea si se uita fara sa i pese nu cum spun altii ca acestuia ii pasa oarecum de ce se intampla in cadre. Eu as zice aici ca acest fotograf nu ia pasat decat de meseria lui si de banii pe care o sa i incaseze din aceasta poza. Si chiar daca vroia sa o ajute nu statea acolo sa faca poza asta, dupa parerea mea eu zic ca el ar fi trebuit sa actioneze sa nu mai astepte sa i-se faca asazisul curaj. fotograf de………………………………………………!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

De către: anka

anka — Thu, 21 Jan 2010 08:02:37 +0000

Comentariul lui “florin”, din urma cu un an, denota superficialitatea umana si instinctul animalic de a il omora pe cel din apropiere. Carter era un traumatizat de viata. Pe langa asta, era un artist. Cand a facut fotografia, nu s-a gandit la glorie, la premii, la bani. Instinctul de artist l-a oprit. In contextul in care el insasi era, tabloul, poza in sine nu reprezenta nimic spectacular pentru el. Dupa cum spune, nici macar nu observase vulturul din prima. Au fost minute, secunde poate, a actionat din instinctul fotografului, al omului care traieste prin fotografie si durere. A-l compara pe Carter cu vulturul care pandea trupul acela de copil este o lipsa de maturitate in gandire si nu cred ca cineva dintre noi, din rasa umana, este in masura si are dreptul sa judece dincolo de fotografie ca imagine. Nu fotograful a creat imaginea, imaginea era acolo, exista, el doar a avut aparatul sa o imortalizeze si sa o imparta cu cei care nu stiu nici macar ce inseamna a-ti fi foame. Oamenii aceia ar fi trebuit sa recunoasca in fotografie mesajul strigatului de ajutor si sa incerce sa faca ceva pentru ca astfel de imagini sa nu mai apara. Nu fotograful trebuie blamat. El, in drumul spre alimentare, mai putea intalni inca 10 cazuri identice. Ce ar fi trebuit sa faca? Sa se sinucida acolo, pe loc?

De către: Eugen Prodan-Maciuca

Eugen Prodan-Maciuca — Sun, 05 Jul 2009 18:40:44 +0000

Moartea face parte din viata, si ambele stari fac parte din categoria esteticului. Exista morti frumoase si vieti urate. Mai greu sunt de categorisit sentimentele care sunt daturi chimice si genetice. Asa i-a fost dat lui Kevin Carter sa devina un corb al fotografiei. Dumnezeu poate lucra prin interpusi.

De către: Trilema - Un blog de Mircea Popescu. Ceea ce vedeti aici...

Trilema - Un blog de Mircea Popescu. Ceea ce vedeti aici... — Tue, 10 Feb 2009 05:08:30 +0000

[...] deci deunazi pe un foarte interesant blog o chestie foarte interesanta. Si m-am gandit ca merita mentionata. Suna cam vag, nu [...]

De către: florin

florin — Sat, 31 Jan 2009 12:01:58 +0000

Intotdeauna m-au trecut fiori la vederea acestei fotografii, dar, in acelasi timp, m-am intrebat mereu ce fel de animal este fotograful care isi savureaza “cadrul”, intocmai ca vulturul prada, lasand deoparte farama de umanitate din el si licarirea plapanda a constiintei lui pentru o farama de glorie, fie ea si postuma.
Pana la urma, insasi sinuciderea lui este o speranta… Speranta ca gestul sau este un dublu avertisment.
Prin insusi actul creatiei, omului ii este harazit un destin care trebuie sa fie diferit de al vulturului ce doar supravietuieste pandindu-si hrana. Iar pe de alta parte, sansa ca cei oripilati sa poata actiona intr-un fel care sa schimbe ceea ce este de schimbat. Sa nu-mi ziceti ca sunt un naiv stupid si excesiv de optimist!
Vezi un filmulet cu subiect similar la http://agenda-mea.blogspot.com/2008/12/despre-suflet-si-remuscari.html. E de pe youtube.com, dar la el l-am vazut eu prima oara.

De către: Bogdan Apostol

Bogdan Apostol — Fri, 30 Jan 2009 10:33:37 +0000

“I am depressed … without phone … money for rent … money for child support … money for debts … money!!! … I am haunted by the vivid memories of killings & corpses & anger & pain … of starving or wounded children, of trigger-happy madmen, often police, of killer executioners…I have gone to join Ken [Oosterbroek, prietenul sau ucis cu 3 luni in urma, nn] if I am that lucky.”

De către: observatorul

observatorul — Fri, 30 Jan 2009 09:44:05 +0000

Omul asta mi se pare ca si-a depasit meseria. Ma intreb ce provocare i+ar mai fi putut sta inainte ca sa-l tina totusi in viata?
Tragic… Trist.

De către: Bogdan Apostol

Bogdan Apostol — Fri, 30 Jan 2009 08:18:40 +0000

N-as da vina pe meserie. Mai degraba pe faptul ca rezultatul acestei munci nu schimba nimic. Daca n-am sti am avea o scuza pentru pasivitate si neinteres. Acum ca stim ca in lumea asta se intampla lucruri mai groaznice decat rapirea Magdei lu’ Ciumac, facem ceva? Nu, continuam in acelasi stil… Intereseaza pe cineva ce se intampla in Africa? Fotografia realizata in ’94 a facut inconjurul lumii iar acum daca nu e Sudanul e Rwanda sau Sierra Leone sau Congo…
Si da, in fotografie este el si vulturul.