Ei dragă cititorule, ieri seară avusei o revelaţie: am aflat unde e Targovishtea.

N-ai ghicit, nu e vorba de fosta Cetate de Scaun, este vorba de o localitate din Bulgaria,  unde se face o brânză bunicică:

Pe moment mi-a trecut prin cap că vecinii de la sud de Dunare îşi bat joc de noi, însa prietenul gugâl mi-a demonstrat că nu e aşa. Iar din ce-am mai văzut şi pe uichipedia se pare că e o localitate cât se poate de reală şi pe deasupra înfrăţită cu Târgoviştea noastră!

Iaca leapşa de la DanV: să enumăr 11 cărţi care îmi stârnesc amintiri. Dau leapşa mai departe Monei şi lui Florin ! 

1. Winnetou – Karl May. Prin clasa 1 am găsit o versiune la bunici. Cred că am recitit-o de 10 ori în următorii 3 ani . Era prima oară când evadam într-o altă lume decât povestirile propagandistice din al doilea război şi mai ales de după, cu eroi care au clădit comunismul pe la Livezeni în Valea Jiului, pe care le primeam de la biblioteca şcolii.
2. Aventurile lui Tom Sawyer – Mark Twain. Nu mai ţin minte când am citit-o, cred ca tot în primii ani de şcoală, dar reţin că am decretat-o cartea copilariei. Mi-a placut atât de mult încât aş reciti-o şi acum dacă aş mai avea timp şi cred ca ar avea acelaşi farmec.
3. Oraşul şi câinii – Mario Vargas Llosa. Eram în liceul militar, prin ’96, şi era lectura obligatorie. Glumesc! Dacă nu era profesorul Baiu care să ramână puţin uimit că în cea mai bună clasă din liceu, nu se auzise de Oraşul şi câinii, aş fi ratat citirea unei cărti de exceptie in cel mai potrivit moment. Asta a ramas cartea adolescenţei .
4. Conversaţia la Catedrala – Mario Vargas Llosa. A venit ceva mai târziu, prin facultate. Am depaşit cu greu prima sută de pagini, nefiind o scriitură familiară cu ceea ce citisem până atunci, însă m-a făcut să citesc tot ce scrisese Llosa panâ în acel moment şi fusese publicat şi la noi.
5. Act veneţian – Camil Petrescu. Nu e o carte propriu zisă, este numele piesei de teatru care mi-a placut cel mai mult, dar nu mai ştiu exact cum se numea volumul. Probabil Teatru. Aşa am descoperit dramaturgia. Şi am mai descoperit şi conceptul de om absolut: Pietro Gralla, Andrei Petraru, Gelu Ruscanu, alţi eroi, alte vremuri…Asta şi următoarea au fost cărţile tinereţii
6. Întunecare – Cezar Petrescu. Pe celălalt Petrescu l-am descoperit cam în aceeaşi perioadă, după ce am citit un fragment într-una din cărţile de critică literară. Eram în perioada răzvrătirii, cartea a fost ca un pansament pe o rană proaspătă: m-a făcut să urlu, dar m-a vindecat.
7. Aici sunt tigri – Ray Bradbury. Numele unui volum vechi şi prost tipărit, în care am descoperit câteva din excelentele nuvele ale lui Ray Bradbury. Citită în primi ani de şcoală, mi-a îndreptat visele către alte galaxii. Orice am citit mai târziu în literatura sf a ieşit pe locul 3 în comparaţie cu Aici sunt tigri, Gheaţă şi Foc, Ploaia nesfârşită şi toate celelalte.
8. Delirul – Marin Preda. Sentimentul pe care l-am avut după ce am terminat această carte a fost sa mă duc la librărie şi să întreb când apare volumul doi. Cu greu mi-am putut înfrâna pornirea. Şi acum, dacă mă gândesc la ea, mai simt un gust amar pentru că Marin Preda s-a dus prea repede şi nu a mai terminat-o.
9. Comandanţi Militari – autor colectiv. Ăsta e un dicţionar de la Editura Militară apărut pe vremea lui Ceauşescu. O consider prima carte de management pe care am citit-o, cu toate că era o mini-enciclopedie a comandanţilor militari acceptaţi de regim (surprinzător, printre ei s-au strecurat şi câţiva capitalişti şi imperialişti). Foarte bine documentate – pentru acele vremuri de cenzură – erau acţiunile întreprinse de respectivii comandanţi in timpul unor bătălii, asta mi-a placut enorm.
   
10. Căderea Constantinopolelui – Vintilă Corbul. Pentru ca mi-a deschis pofta pentru istorie. Şi încă mi-o întreţine.
11. Almanahul Cinema din 1978 şi 1979. Nu e chiar o carte însă a avut un efect cel puţin asemănător. L-am răsfoit de la 4 ani şi l-am citit de nu-ştiu-câte-ori în copilarie. Am învăţat tot ce ştiu despre cinema din aceste două volume.

Leapşă pornită de nutoataiarbaelafel

Am observat, de foarte multe ori, că numeroase locuri istorice pe care am visat să le văd cu propriii mei ochi, bucurându-mă chiar de atingerea fizică a vestigiilor, într-un fel anume care te conectează, iluzoriu, cu vremurile de altădată, capătă, după ce mă voi fi plimbat îndelung cu degetele pe hărţi viu colorate sau pe splendide fotografii, dimensiuni şi semnificaţii aparte.

citeste tot articolul »