Dimineaţa, după ce te trezeşti şi îţi priveşti cu superioritate jumătatea, după ce rupi uşa de la baie şi marchezi teritoriul, după ce îţi admiri îndelung … coşul proaspăt apărut pe nas, te priveşti în oglindă şi te întrebi: sunt pradă sau prădător?

Dacă nu ai făcut-o încă, ar fi bine să te înarmezi pentru ceea ce va veni: ai ocazia să afli!

Ţi se poate arăta o dimineaţă oarecare drept un portal spre o altă existenţă?

Întâi a fost Scaunul. El era locul de unde plecai Dincolo. Apoi a aparut Ea. Desprinsă parcă din versurile lui Pulp – Common People sau Amy Mcdonald – Mr Rock and Roll, străjuită de fotografiile gen Che Guevara de pe pereţi… Totul se petrecea într-o cafenea studenţească din Sibiu, nefumător fiind, fascinat de jocul fumului de ţigară, pipă si ce se mai consumă pe acolo. Pe măsură ce ardea, am încercat o senzaţie inedită de grabă, să prind întreg dansul fumului degajat, convins că o a doua ţigară şi implicit şansă de a surprinde acest tablou, nu va mai avea să ardă.

Am descoperit-o…nu, nu e bine, că n-am descoperit-o eu; mi-a arătat-o o prietenă care stătea de mai mult timp acolo…n-am întrebat, poate i-o arătase şi ei altcineva. Era atât de mică că ar fi fost greu să o descoperi singur. Deşi, după ce mi-a arătat-o prietena mea, am văzut-o în câteva cărţi poştale, de vânzare. Nu ştiu dacă existenţa ei este doar o întâmplare, sau cei care au gândit totul chiar au făcut asta intenţionat. Mi-am pus de repetate ori întrebarea aceasta şi răspunsul, mi-am dat seama, depinde doar de mine. Este ca şi în cazul lumii. Parcă e prea perfectă să nu fi fost creată de Dumnezeu, dar pe de altă parte s-ar putea să fie o întâmplare fericită. Ei bine, indiferent de cauză, efectul mi-a plăcut şi m-am reîntors adesea în colţul acela de lume, de oraş, izolat de nebunia din jur.   Colţul acela, format parcă în jurul găurii de cheie din poarta sediului central al Cavalerilor de Malta.

Dacă te uiţi prin această gaură de cheie vezi o alee străjuită, de-a dreptu`, de rânduri de copaci de o parte şi de alta şi, în zare, se vede cupola catedralei Sfântul Petru. Cupola este cea care mi-a atras atenţia pentru că se vede perfect şi..pentru că se vede. Înţelegi când spun că mi se pare prea perfectă poziţionarea acelei găurii de cheie, ca să nu mă ducă gândul la o amplasare voită, chiar în acel loc. La nici cincizeci de metri de clădirea ordinului se află un parc, de fapt o grădină de portocali, care, de primăvara până toamna îţi oferă noi senzaţii, vizuale şi olfactive. Şi o terasă, aflată la extremitatea grădinii, care se deschide spre o panoramă a Romei, întrecută doar de cea pe care poţi să o ai dincolo de Tibru, de pe Gianicolo.

Adesea, în plimbările mele haotice prin Roma, îmi fixam ca punct relativ de reper grădina de portocali şi încercam să ajung acolo, după ce bătusem străzile până la refuzul picioarelor de a se mai mişca. După o jumătate de oră petrecută în parc, unde, uneori era şi vreun concert sau o piesă de teatru în aer liber, mă simţeam pregătit pentru întoarcerea acasă, chiar şi fără a mai revedea vreun altul din locurile care mă atrăgeau în oraş. Și gaura cheii? Ei bine, din când în când, cu un mic sentiment de vinovăţie, mă duceam să-mi întind ochiul dincolo de poartă şi să îmi reînnoiesc obsesia: gaura aia a fost făcută intenţionat sau este o pură întâmplare?!

Am văzut filmul prin liceu, o întâmplare fericită aş zice, aducându-mi aminte că dispuneam de o enormă sală de festivităţi, dar la care am văzut 3 filme în 4 ani…

Azi priveam o superbă orhidee care din cauza propriei măreţii, s-a rupt de la mijloc şi se îndrepta, mult prea devreme, spre pământ. Mi-a atras atenţia una din flori care încă se păstra proaspătă, într-un echilibru precar dintre viaţă şi moarte.

În interior staminele şi pistilul, încă în vigoare, păreau a forma legendarele fălci care muşcau pentru ultima oară din privirea mea.

Mi-am adus aminte de film, de spaimele de atunci şi m-am gândit să imortalizez ultimele sclipiri ale acestor colţi superbi.

Cu o “contra-leapşă” primită de la Mona. N-am mai jucat leapşa de când eram copil şi se pare că nu i-am pierdut gustul.

 1. Care este cea mai bună carte citită de tine?

Nu am făcut un top dar, după cum spuneam într-un post anterior, am asociat cărţi perioadelor din viaţă.

 2. Ai făcut cadou cărţi?

Da, însă practic rar acest obicei în ultima vreme…nu mai fac niciun fel de cadouri:)

 3. Care este viitorul literaturii?

Literatura va exista mereu şi, spre bucuria noastră, a cititorilor, vom asista la două schimbări majore: o selecţie naturală a textelor, doar cele mai bune văzând tiparniţa datorită costurilor de producţie din ce în ce mai ridicate, costuri care vor îndrepta scriitura spre profitabilitate, iar asta ar putea însemna şi text de calitate. Şi apariţia a tot mai multe formate şi dispozitive care vor facilita accesul la literatură, la “citit”, oriunde şi oricând. Chiar dacă audiobook – uri există de cel puţin 70 de ani, nu putem să nu remarcăm că, în ultimii ani, au luat avânt carţile în diverse alte formate electronice, au apărut versiuni ce pot fi citite de pe telefonul mobil, iar ultima găselniţă le aparţine celor de la Amazon.com: kindle, un dispozitiv electronic creat special pentru a înlesni lectura, care se pare ca are succes peste ocean, unde sunt disponibile peste un sfert de milion de texte în formatul necesar.

 4. În ce limbă aţi citit cărţi?

Română. Foarte rar în engleză. A, şi două poezii în rusă, prin liceu. La una din ele am luat 4 şi am jurat că limba asta nu-i de mine.

 5. Ce cărţi celebre nu ţi-au plăcut?

Aici are trebui specificat ce înţelegem prin cărţi celebre. Toate cărţile pe care le-am citit sunt celebre, pentru mine. Iar pe cele neplăcute nu le-am citit.

 6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?

Citeam azi un editorial foarte interesant în revista Money Express din 3 Martie 2009. Scris de Llosa, “Farsa postumă”, şi am să răspund cu urmatorul citat: “Dar marile talente nu sunt „produsele“ unor ţări, şi de aceea nici Borges nu e un „produs“ argentinian. Ele sunt rodul unui melanj aproape insesizabil de idei, imagini, poezii, romane, eseuri, sisteme filozofice, teologii, provenind din multe limbi şi culturi, din atmosfera stimulantă a unei familii, a unui grup de prieteni şi cunoscuţi, dar mai ales al unei înclinaţii sau har personal, unic şi exclusiv, de a visa, a plasmui, a asimila marile creaţii literare, orânduind cuvintele limbii spaniole în fraze, pagini şi cărţi de o precizie extraordinară şi de o frumuseţe neasemuită.”. Merită citit.

 7. Îţi iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?

Niciodată.

 8. Cam câte cărţi ai citi până acum?

Nu am numărat niciodată. Însă un punct de plecare ar putea fi: 16 ani de şcoală x 15 manuale/an = 240 carţi. Nu-i rău, deci numai dacă citeşti manualele de şcoală ai deja o suma la activ…

 9. Cu ce cărţi ai adormit în braţe de plictiseală?

Cu Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările ulterioare şi, evident, cu Regulamentul de aplicare. La propriu.

 10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?

Relaxare.

11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?

Investesc realtiv puţini bani în cărţi şi din acest motiv n-aş putea să mă laud cu o achiziţie astronomică. Ultima carte cu un preţ mai piperat a fost Magnum Stories, o carte despre fotografie, a costat în jur de 70 usd cu toate taxele, achizitionată de pe amazon.com.

12. Care este cel mai tare final la o carte citită?

“Sfârşitul volumului I”

 13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?

Nu ştiu ce să spun. Toate carţile citite m-au influenţat într-o anumită măsură atunci când le-am citit.

 14. Care scriitor te-a influenţat cel mai mult?

E o întrebare care s-ar potrivi mai degrabă unui scriitor, nu unui cititor. Îmi plac mult scriitorii romăni din perioada interbelică.

 15. Cât de repede citeşti o carte?

În ultima vreme citesc direct de pe calculator. Cel mai repede am citit “Codul lui DaVinci”, în 2 zile pe un monitor crt. Cam 20 ore în continuu, dacă ar fi să exclud pauzele. M-au durut ochii o săptămână…

 16. Poate literatura să schimbe lumea?

Nu. Pentru ca de aproape 2000 de ani cele mai citite cărţi, cum sunt Biblia si Coranul, nu au reuşit decât să îi facă pe oameni să se urască şi mai mult unii pe ceilalţi.