Cu gândul la weekend-ul prelungit ce abia începea, admiram câmpurile nesfârşite de rapiţă, de un galben aprins, netulburate de vreo adiere de vânt. Atunci am văzut-o. Singură în mijlocul pustietăţii galbene, parcă aştepta un călător ostenit să îşi potolească setea. Dar nu era nimeni. În câteva clipe a dispărut, în urma noastră, ea cu singurătatea ei, eu cu tristeţea ca nu există niciun refugiu, oricât de precar, unde să oprim şi să o fotografiez. La întoarcere, aşteptam să o revad şi speram să nu apuce să se întunece. Nu mai visam la fotografie, era aproape întuneric şi mai era şi traficul infernal. Dar am avut noroc.
This entry was posted on duminică, 3 mai 2009 at 23:55 and is filed under Fototeca. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Pai normal, domnul Apostol, ati avut noroc ca am oprit eu masina pe taramuri mlastinoase, ca altfel nu mai faceati dumneavoastra fotografia. Imi place, e clar ca nu am invins traficul infernal degeaba! Felicitari!
Singura, dar cu mai multa liniste in “ea” decat avem noi toti la un loc, in mijlocul civilizatiei…