Am tot amânat, convins fiind de data aceasta că amânările nu conduc la nimic bun. Cu toate acestea, aş fi lăsat în continuare pe mai încolo, dar mai încolo ar înseamna niciodată, aşa că îi scriu acum, când probabil o presă mare apasă peste ea, făcându-i cupola una cu portbagajul.
Mă tot gândesc la El Zorab. Ştiu, unii vor spune că sunt nebun, că nu are sens, că aş fi chiar patetic, dar unele lucruri, poate banale pentru alţii, dor. De aceea cred că Mârţi merită. Mai mult decât un text.
A fost prima mea maşină, cumpărată acum patru ani. O Dacie din 1996, de culoarea aurului. Mârţoaga i-a rămas numele, după ce un prieten bun i-a spus aşa o dată, într-o doară. Şi Mârţoaga, botezată astfel, a căpătat parcă un fel de personalitate. Iiiiii ar spune clar că avea personalitate şi nu aş contrazice-o prea mult. Mai ales acum, când au mai rămas din Mârţoagă doar bancheta din spate şi spătarul, din care o să fac o băncuţă la ţară. Le am pe hol şi când trec pe lângă ele este ca şi cum ar fi plecat cineva drag şi mi-a mai rămas doar un tricou impregnat cu mirosul persoanei respective. La care când priveşti vezi acea persoană zâmbind, glumind, o vezi nervoasă sau tristă. Aşa şi cu bancheta mea. Parcă ar fi fost ieri, când am luat-o pe Iiiii de la Ploieşti. Prima noastră întâlnire… Mârţoaga a parcat nervoasă în faţa gării, pe interzis, aşa cum îi plăcea cel mai mult. Era plină de casete, avea o geantă pe banchetă, pachete goale de ţigări pe jos, chiar şi un tricou, dacă-mi amintesc bine. Sub bord, în dreapta, pe toate casetele aflate acolo cursese ulei, pentru că încercasem să ung motoraşul de la ventilator. Acel ulei avea să-l facă nefuncţional ulterior, pentru că s-a îmbâcsit cu praf. Cam aşa era Mârţoaga, prezentată destul de vag. Răsuna în orice moment de muzică franceză veche, aspect prin care dădea clasă, cum se spune, Passat-urilor negre, luxoase, din care ţipau manelele. Şi aşa, boemă, cum era şi cum îi plăcea să fie, Mârţoaga avea să ne ducă prin toată ţara. Am dormit în ea, ne-am plimbat cu scaunele rabatate şi cu plapuma pregătită ca de culcare prin Slănic Moldova, cu tricouri puse pe geamuri la uscat. Ne-a apărat de ploaie şi de vând. Iarna dădea o căldură greu de imaginat pentru o Dacie.
N-aş fi lasat-o niciodată dacă nu aş fi avut nevoie de acei amărâţi de 38 de milioane de la Remat. Şi când a intrat pe poarta aceea mare, metalică, fără numere, ruginită pe la aripi, turată la maxim de un nene care nu dădea doi bani pe ea, ceva din mine parcă a plecat odată cu ea. Poate o parte din tinereţe, din bucuria de a trăi, de a privi lucrurile.
Nu m-a lăsat niciodată în drum. Nici măcar în pană de benzină. Am iubit-o tare mult şi parcă a simţit asta. Mârţoaga a fost prima maşină a lui Alex, cu ea l-am adus de la maternitate, cu ea am urcat dealurile la Focul Viu, în Vrancea, tot cu ea am fost la mare de câteva ori bune, la munte, la festivalul de artă medievală. Am urcat-o pe un drum forestier vreo cinci kilometri la Roibeşti, aproape de Sibiu, unde dimineaţa, ca să ne dea deşteptarea, a pornit singură alarma. Înainte să o duc la dezmembrat, i-am făcut nişte fotografii. M-am gândit că ar fi trebuit să o spăl, să moară curată, dar nu am făcut nici măcar asta. I-am aprins farurile şi am pozat-o. Din principiu, nu fac poze la înmormântări, dar de această dată nu m-am putut abţine. Şi ca să-mi rămână fidelă până la capăt, Mârţi a aprins amândoua stopurile pe spate, lucru care s-a întâmplat foarte, foarte rar în cariera ei de automobilă meseriaşă. Iiii a plâns-o cu lacrimi, eu doar în suflet. Acum vom avea o maşină nouă, străină. Va fi doar o maşină, ca oricare alta… Şi nicio marcă din lumea asta nu va putea înlocui vreodată pe Mârţi a noastră dragă!
This entry was posted on joi, 14 mai 2009 at 23:20 and is filed under Editorial. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Dan, putem sa ne aducem aminte la 7 zile, 6 saptamani, fiecare an pana cand misterioasa masina made in Germany va implini 7 ani. Am avut si eu “Papadia” mea, un 1310 din ’85, prima dragoste pe care nu o sa o uit.
Cand ii faci pomenile lui Martzi nu uita ca am resuscitat-o cu curent electric, nu demult. Cred ca s-a dus pe lumea cealalta, unde s-o fi filmat filmul The Cars, impacata ca una mai sprintena si atragatoare te va purta pe aceleasi drumuri.
Trist… Mi-a placut cum ai scris.
Va multumesc! Marţoaga a fost pentru mine ceva special. Ma bucur ca am poze si filmuletze cam de prin toate locurile pe unde m-a plimbat draga de Mârţi. Ma bucur si ca a primit un nume atat de frumos de la prietenul Florin Sperlea, care este naşul ei de botez. Probabil ca i-aş fi zis Bator sau cine ştie…
Mda, te înţeleg. Sentimentul ăsta de despărţire îl putem înţelege numai noi, cei care am avut astfel de maşini. Eu am plâns o săptămână după Fulgerică, Oltcit-ul meu verde…
Cei care au ca primă masină una nouă, străină se despart fără nicun sentiment de ea în favoarea uneia mai noi şi mai puternice…
Oricum, Mârţi trebuie să fie fericită că te-a avut drept stăpân.
Multumesc, Mona! Şi eu cred că Mârţi este fericită. I-am păstrat numerele. Pup şi un weekend fericit!
Tziii mei dragi, imi este tare dor de Marti!!!!
Tare simpatica prohodirea numitei Martzi! Sunt curios ce ai scris in clipa cand, tot asa, pentru o marca mai buna, eventual nou-noutza, ai dus la “Remat” prima dama din viatza ta, probabil una tot cu pielea de aur, cum intzeleg ca itzi plac. A, sau pe vremea aceea nu-tzi era gandul la scris? Una peste alta, felicitari pentru idee si pentru text! Parca ai scris mai bine decat o faceai de obicei in revista “Viata militara”! Sa cred ca te inspira o mare durere, ca pe batranul Voltaire?
Va multumesc pentru comentariu! Foarte plastic! Cat despre ce am simtit la diferite momente din viata cand am avut contacte cu “Rematul” in privinta damelor… lucrurile sunt cam la fel: pe toate am vrut sa le aduc inapoi imediat ce le-am dus, dar mereu m-am oprit la timp si mereu mi-a mers mai bine cu noua marca. Diferenta ar fi cele 38 de milioane. De data asta am iesit in castig!
Eu am sa fiu mult mai pragmatica decat iti poti inchipui.
Masina noua inseamna mai multa SIGURANTA pentru voi, mai ales pentru copiii tai.Sa-i dam Cezarului ce e al Cezarului si sa lasam masinile care trebuie duse la REMAT, acolo unde le este locul: la REMAT.Ramas bun, Marti!
E chiar emotionanta povestea…
[...] lui Cristi nu-mi era deloc străină. Pe când CD-playerul din Mârțoagă, adus tocmai din buricul Montrealului, dispărea fără urmă taman în centrul Bucureștiului, în [...]
e foarte frumos. si eu ma gandeam sa duc daciutza la remat, dar stiu ce voi simti. M-a plimbat peste tot, pe mine si pe Magdutza, ne-a urcat pe toate dealurile, a carat sute kg de porumb de pe dealul frasin. Iarna nu mai spun ca e o masina foarte buna, dar o si echipez cu cauciucuri de iarna. Imi pare rau de Martoaga, m-am plimbat si eu cu ea de la Brasov la Focsani.