La început a fost lumină şi Mahalaua forfotea nerăbdătoare. Apoi întunericul a cuprins totul şi s-a lăsat liniştea. Umbre se furişau pe scenă…

Un căntec de jale a lovit prin glasul puternic al Maestrului. Era atât de linişte încât aveai impresia că auzi suspine dintr-o altă lume: Mahalaua celor îndureraţi.

Eram cu sufletul departe…

…şi ascultam fascinaţi cântece demult uitate.

Empatic, Maestrul trăia alături de noi, modernii musafiri ai Mahalalei,

povestindu-ne,

înveselindu-ne,

iubindu-ne.

Sfârşitul abrupt, precum viaţa din Mahala, ne-a dezvăluit un Tudor Gheorghe încântat,

care ne-a zâmbit,

ne-a mulţumit,

şi a revenit printre noi pentru încă un omagiu: felicitări Maestre!

This entry was posted on marți, 26 mai 2009 at 22:48 and is filed under Evenimente. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.