Mi-am dorit intotdeauna sa fiu specialist in ceva. Adica sa pot spune “fac asta si imi iese bine”; sa ma pot incontra cu oricine pe domeniul pe care il cunosc si sa am mari satisfactii cand sunt apreciat pentru munca mea. Si, asa cum se intampla de obicei cand iti doresti ceva dar nu misti nici un deget pentru a-ti indeplini dorinta, se duce totul naibii… Ajungi sa stii cate putin din toate si nimic concret. Asta e motivul pentru care ma uit cu putina invidie la cei care sunt specialisti si am o satisfactie ascunsa cand respectivii fac parte din cercul meu de cunostinte. Gandesc pur romaneste: poate o sa am nevoie de un specialist candva, deci e bine sa cultivi astfel de persoane.
Pe Nea’ Costica il cunosc de vreo 14 ani. E tamplar intr-un sat din Moldova noastra. L-am regasit intr-o dupa-amiaza muncind – facea scaune. Il stiam mester tamplar, dar in atatia ani de cand il cunosc nu am reusit sa surprind niciodata momentul creatiei. Vedeam lucrurile gata si auzeam povestile: prin anii 80 eram la o gazda, in concediu, prin Ardeal… in camera am descoperit un sifonier din nuc facut de mine. Ca sa ma conving, m-am chinuit cu nevasta sa-l mut ca sa descopar: intotdeauna ma semnam langa eticheta… Munceste de peste 40 de ani in bransa. Pe vremuri la o fabrica de mobile, apoi, cand timpurile nu au mai fost la fel – la patron. Si pentru ca vremurile s-au schimbat, nici munca nu a mai fost aceeasi. Din specialist in mobila, Nea’ Costica a ajuns specialist in machete de autocare, la scara 1:1 …din lemn: totul e sa fie din lemn si sa am dimensiunile corecte, spune Nea Costica ducand mana aproape instinctiv la ureche sa prinda creionul pentru a insemna o scandura. Acum e pensionar si munceste acasa. A venit in sfarsit vremea pentru “acasa”…
Povestea scaunelor nu e deloc complicata. Totul e sa stii ce vrei sa faci, cum sa faci si mai ales sa ai materialul. Daca nu-l ai (intre noi fie vorba: cu materialul e cam complicat in ziua de azi – de unde sa iei lemn, daca totul se face din pal?) improvizezi. Te duci frumusel in magazie, unde pe vremuri ai colectionat niste rafturi de la un aprozar, il alegi pe cel mai bun, il dimensionezi si iata patru capace de scaune! Pentru picioare e mult mai usor: daca ai un “dulap” de 2 metri prin curte, il iei mata usurel si-l cureti, ai grija sa nu aiba cioturi si il prelucrezi la circular: iata si picioarele! Restul vine de la sine si tine mai mult de experienta si atentie, decat de vreo tehnica deosebita. Cu putin aracet si cateva holzsuruburi, iata rezultatul.
