Batoza este apelativul pe care il foloseam in copilarie pentru a rade de ceilalti copii, atunci cand acestia se ingrasau peste masura. In vremea copilariei mele nu te ingrasai de la prea mult “fastfud”, sucuri “cu bule” sau alte “E-uri” ci de la dulciurile proaste pe care le gaseai la alimentara si mai ales pentru ca era un semn ca in familia ta se traieste “bine” (a trai bine nu inseamna a manca doua farfurii de ciorba la o masa!). La vremea respectiva nu aveam clar in cap ce e aia o batoza. Insa eram sigur ca e ceva “mare”. Pe parcurs am folosit din ce in ce mai rar cuvantul, nu pentru ca nu mai erau copii grasi prin preajma ci pentru ca eu insumi ma ingrasam peste masura si nu vroiam sa le dau idei celor din jur.

Despre batoza aia adevarata care treiera graul nu mi-am batut capul prea tare pana cand mi-a fost dat sa vad una reala. Cea care m-a facut, insa, sa filozofez mai sus are vreo suta de ani si se gaseste tot in curtea familiei Ciorogaru.

Vaioaga e la vreo 50 de metri. Aici te-am prins: nu stii la ce ma refer. Nici eu nu stiam pana cand nu am vazut-o. Vaioaga este un regionalism care desemneaza o vale adanca, cu sau fara apa. Cuvantul este utilizat in completarea descrierii unor asezari din zona deluroasa a Romaniei. Gasesti scris: satul era asezat intr-o vaioaga. In cazul noastru vaioaga indica de fapt o bulboana naturala, amenajata de sateni pentru a suplini rolul unei masini de spalat automate, pe care chiar daca ar avea-o n-ar putea sa o utilizeze pentru spalat covoare.

Daca as fi stiut in copilaria mea acest cuvant, as fi fost foarte fericit pentru ca as fi putut sa ma iau si de slabanogi: vaioagelor! Se intelege ca eu eram perfect…