Am văzut filmul prin liceu, o întâmplare fericită aş zice, aducându-mi aminte că dispuneam de o enormă sală de festivităţi, dar la care am văzut 3 filme în 4 ani…

Azi priveam o superbă orhidee care din cauza propriei măreţii, s-a rupt de la mijloc şi se îndrepta, mult prea devreme, spre pământ. Mi-a atras atenţia una din flori care încă se păstra proaspătă, într-un echilibru precar dintre viaţă şi moarte.

În interior staminele şi pistilul, încă în vigoare, păreau a forma legendarele fălci care muşcau pentru ultima oară din privirea mea.

Mi-am adus aminte de film, de spaimele de atunci şi m-am gândit să imortalizez ultimele sclipiri ale acestor colţi superbi.

Ne apropiem de sfârşitul anului. Ne facem planuri pentru mini-vacanţa care urmează şi ne aducem aminte, involuntar, de minivacanţele trecute. Rememorăm locuri frumoase pe care le-am vizitat. Avem şi poze, căutam în calculator şi găsim câteva sute. Între ele una banală ne aminteşte că prin martie am fugit la mare. Era frig şi marea era agitată. Se însera şi abia se aprinseseră becurile – răspuns întârziat la strigătul luminii din port

Pe bicicletă poţi vorbi la telefon şi fără hands free. Mai ales dacă eşti turist în Paris, ai închiriat vehiculul şi ai pornit-o liber la o promenadă, fără să te intereseze că nu ai o ţinută adecvată sau că anumiţi paparazzi ar putea fi pe urmele tale.

À vélo, on peut parler au téléphone sans utiliser un hands free. Surtout si tu es touriste à Paris, tu as loué le vélo et tu es parti à une promenade, sans tenir compte des habits portés ou des paparazzi qui puissent te suivre. (Traduction réalisée par Adina Mireanu)

Albia Tazlăului, loc de joacă acum 20 de ani. Când nu se revărsa, aşa cum a făcut-o în 1991 şi a măturat totul în cale, Tazlăul era paradisul răchitelor, unde copiii îşi găseau ascunziş în jocuri de mult uitate. Acum locul de joacă e la oraş, în casă, în faţa calculatorului. Uneori copilul mai ajunge şi la tară, la bunici, în locul ăla plictisitor unde nu ai calculator, internet sau toate cele n posturi tv cu muzică. Lăsat peste vară la ţară, când părinţii fug să-şi cheltuie agoniseala undeva prin Istanbul, copilul descoperă, mirat, o alta lume.

Locul de joaca al unor scolari dintr-un sat din Moldova. Generatii si-au dorit  ca orele sa ia sfarsit pentru a fugi pe stadion – scoala lor. Aici au invatat putin din ceea ce inseamna echipa, sinceritate, dorinta de a invinge, corectitudine, prietenie. Aici au invatat ca scoala nu inseamna doar locul anost unde sunt obligati sa mearga zilnic,  ci si locul catre care pasii ii indreapta pentru ca cineva ii asteapta si pentru ca vor astepta pe cineva.

Si pentru ca toate au un sfarsit, si acest loc isi va gasi sfarsitul, ingradit, dupa ce un boier contemporan il va castiga in instanta, ca apartinand inaintasilor sai – vrednici latifundiari din neant…